Simulare fără precedent în București. Scenariul în care teroriștii deturnează un autobuz RATB

Simulare fără precedent în București. Scenariul în care teroriștii deturnează un autobuz RATB
Publicat: 18/04/2013, 14:23
Actualizat: 04/02/2019, 10:51

Luptătorii SIIAS, sprijiniți de echipe din Bulgaria, Cipru și Grecia, participă, miercuri, în București, la o simulare care urmărește salvarea pasagerilor unui autobuz deturnat de patru teroriști, exercițiul având loc simultan în alte opt țări, după scenarii diferite, potrivit Poliției Române.

„Exercițiul se desfășoară pe baza unui scenariu comun, simultan în nouă țări, acestea fiind sprijinite de trei structuri de intervenție din țările vecine sau apropiate. La exercițiul efectuat în țara nostră participă, alături de Serviciului Independent de Intervenții și Acțiuni Speciale (SIIAS), echipe din Bulgaria, Grecia și Cipru”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române.

Șeful SIIAS, comisarul șef Teodor Stanca, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că simularea care va avea loc în București face parte dintr-un exercițiu internațional, care se va desfășura simultan în Norvegia, Estonia, Olanda, Portugalia, Belgia, Italia, Austria, Slovacia și România.

„Acest exercițiu este, prin amploarea lui, fără precedent. Potrivit scenariului, este vorba despre o răzbunare a unor organizații teroriste, ca răspuns la o serie de acțiuni ample, derulate la nivel european, soldate cu arestări și confiscări de bunuri. În cazul României, teroriștii atacă inițial obiective din mai multe orașe, plănuind apoi un atentat în București, rămas vulnerabil ca urmare a faptului că trupele de intervenție sunt implicate în alte acțiuni. În acest context, cerem sprijinul colegilor din Bulgaria, Grecia și Cipru”, a explicat comisarul șef Stanca.

Șefului SIIAS a precizat că, potrivit scenariului, patru teroriști reușesc să deturneze un autobuz, iar 23 de călători sunt luați ostatici. Răpitorii cer câte un milion de dolari pentru fiecare om eliberat și o declarație a „ministrului european pentru justiție”. În cazul în care până joi, ora 1.00, cererile nu le sunt îndeplinite, teroriștii urmează să omoare ostaticii.

Din acest moment, urmează o cursă contra cronometru prin centrul Bucureștiului, în care autobuzul este urmărit pe traseul Arcul de Triumf – Kiseleff – Calea Victoriei – Piața Constituției – Piața Universității – Piața Romană – Piața Victoriei și de aici înapoi la Arcul de Triumf. În tot acest timp, negociatorii Poliției Capitalei încearcă în permanență să-i convingă pe răpitori să elibereze călătorii, potrivit scenariului simulării care urmează să aibă loc miercuri seară.

„Zona de acțiune va fi închisă publicului pentru va simula cât mai bine o situație reală, în care se caută, pe de o parte, protejarea civililor și pe de altă parte protejarea informațiilor”, a mai spus șeful SIIAS.

Exercițiul de intervenție în cazul unor atacuri teroriste asupra unor clădiri sau mijloace de transport, în cadrul cărora este luat un număr mare de ostatici, urmărește pregătirea și antrenarea în comun a structurilor de intervenție, verificarea interoperabilității mijloacelor de intervenție și a tacticilor de acțiune, precum și îmbunătățirea cooperării în prevenirea și combaterea infracționalității și a terorismului.

Pentru această simulare au fost mobilizate aproximativ o sută de cadre ale Ministerului Afacerilor Interne. Pe lângă reprezentanții SIIAS, la simulare vor participa polițiști de la Direcția Rutieră, Direcția de Ordine Publică, Direcția de Investigații Criminale, Direcția de Operațiuni Speciale, Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Institutul Național de Criminalistică, Unitatea Centrală de Analiza Informațiilor, de la Brigada Rutieră a Capitalei, negociatori, precum și jandarmi și lucrători de la structurile pentru situații de urgență.

Totodată, în timpul exercițiului zona va fi survolată și de un elicopter al Inspectoratului General de Aviație, managementul operațiunii fiind realizat în Centrul de Comandă al Ministerului Afacerilor Interne.

Traficul rutier și pietonal pe Șoseaua Kiseleff va fi închis pe tronsonul cuprins între străzile Arhitect Ion Mincu și Monetăriei, între orele 20.00 și 24.00, pentru desfășurarea exercițiului.

În timpul restricțiilor de trafic, șoferii pot merge pe rutele ocolitoare Șoseaua Kiseleff – strada Arhitect Ion Mincu – Bulevardul Aviatorilor – Piața Victoriei și Șoseaua Kiseleff – strada Arhitect Ion Mincu – Bulevardul Ion Mihalache – Piața Victoriei.

În aprilie 2007, SIIAS a devenit membru cu drepturi depline al Grupului „ATLAS”, grup care a apărut ca reacție a structurilor Uniunii Europene la atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001.

În contextul consacrării terorismului ca nouă formă de război neconvențional și asimetric, Pilonul Justiție și Afaceri Interne din cadrul Consiliului Europei a delegat Task Force-ul șefilor de Poliție al țărilor membre ale Uniuni Europene să organizeze o întâlnire a reprezentanților unităților speciale de intervenție din aceste țări. Această acțiune a reprezentat, potrivit Poliției Române, actul de înființare a Grupului „ATLAS”.

Grupul „ATLAS” reunește 32 de formațiuni de intervenție ale polițiilor statelor membre ale Uniuniii Europene, unități de elită, coordonate în plan tactic de Task Force-ul Șefilor de Poliție.

Autoritățile române sunt sprijinite în acțiunea de la București de reprezentanți ai trupelor speciale din Cipru, Grecia și Bulgaria. Totodată, autoritățile române au trimis, pentru simularea organizată în Slovacia, luptători din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei „Vlad Țepeș”, care reprezintă a doua structură de intervenție rapidă din România afiliată la ATLAS.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Cine este câştigătorul marelui premiu de la Loto 6 din 49. Norocosul şi-a ridicat premiul...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Când intră alocațiile pe card în luna decembrie 2024: Suma de bani pe care copiii...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Mihai Găinușă a rămas șomer. Ce mai poate să facă
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Cum s-a produs accidentul care i-a curmat viața balerinului Vladimir Shklyarov: „Este imposibil de înțeles”
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Ce au descoperit cercetătorii după ce i-au învățat pe șobolani să conducă?